Linistea

Tristetea ne-nvaluie adesea, fluierand amarnic si strident in urechile noastre atente la vuietul strazilor. La-nceput ne amagim singuri spunandu-ne in gand "ei, mi se pare" apoi din ce in ce mai tare, in vreme ce inghitim praful trotoarelor si ne lovim buimaci de ceilalti, zgomotul devine intr-un final, infernal. Si sunetul acela al tristetii se imbina, se suprapune hidos intr-un fel parca fatidic cu sunetul claxoanelor. Si ne-ntrebam ce cautam acolo in acel loc plin de zgomot, loc cunoscut dar pe care totusi nu-l recunoastem. Ne-ndreptam atunci pasii grabiti spre locul in care ne simtim in siguranta; poate fi o casa, o banca intr-un parc sau de ce nu, poate chiar interiorul nostru. Si respiram usurati. Am scapat si azi de tumultul vietii coplesitor uneori, sperand si asteptand o noua zi in care ne-am dori poate sa fie un pic mai multa liniste, nu doar in casa aceea, pe banca aceea dintr-un parc sau in interiorul nostru.